Controverse la Budapesta: Soarta Casei Terorii sub noul guvern

Soarta Casei Terorii din Budapesta, un muzeu controversat care se concentrează pe viața sub regimurile totalitare din secolul al XX-lea, ar putea declanșa o nouă rundă a „războiului cultural” în Ungaria. Săptămâna trecută, o coadă lungă se șerpuia la colțul clădirii de pe emblematicul bulevard Andrassy. Publicul era unul mixt: turiști străini și cetățeni maghiari, tineri și bătrâni, toți așteptând cu răbdare să intre. Curiozitatea lor a fost parțial alimentată de o controversă recentă: la jumătatea lunii septembrie, noul guvern al Ungariei a închis brusc muzeul – o creație a fostei administrații naționalist-populiste – și a demis-o pe directoarea generală, Maria Schmidt, un magnat imobiliar bogat și aliat apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orban.

Expoziția s-a redeschis între timp, însă un anunț la intrare avertizează vizitatorii că întreg conținutul este în curs de revizuire de către un grup de istorici, în vederea unei posibile reorganizări. Pentru moment, intrarea a devenit gratuită, acesta fiind probabil principalul motiv pentru creșterea bruscă a popularității muzeului în ultimele zile.

Atmosfera terorii și simbolismul clădirii

Numele muzeului încă provoacă fiori multor maghiari. Situată în clădirea care a servit drept sediu al poliției secrete atât în timpul perioadei naziste, cât și în cea comunistă, adresa de pe Bulevardul Andrassy nr. 60 a devenit sinonimă cu frica, tortura și violența. Conceptul original al expoziției a fost acela de a scufunda vizitatorii în atmosfera dictaturilor, implicând toate simțurile prin elemente vizuale și auditive puternice.

În centrul clădirii, un tanc rusesc uriaș își îndreaptă tunul spre vizitatori. În atriul îngust, pereții sunt acoperiți cu fotografiile victimelor celor două dictaturi maghiare. Există, de asemenea, un perete dedicat „perpetratorilor” și torționarilor. Într-un lift claustrofob, vizitatorii coboară spre celulele din subteran într-un ritm agonizant de lent, în timp ce asistentul unui călău povestește meticulos, într-un videoclip, cum erau executați cei condamnați la moarte sub comunism. Celulele închisorii evocă Evul Mediu, cu o umiditate sufocantă și un frig pătrunzător. Într-un colț, sub o lumină difuză, se află spânzurătoarea. Peste o mie de persoane au fost executate în timpul regimului comunist în Ungaria.

La etajele superioare, expoziția prezintă duritatea vieții cotidiene: fermierii erau forțați să predea recoltele autorităților, abia păstrând suficient pentru propriile familii. Fermierii înstăriți, sau „chiaburii” (kulaks), erau tratați ca dușmani ai poporului. Există, de asemenea, un labirint construit din pachete de untură de un kilogram – care erau distribuite ca parte a rațiilor lunare – pentru a ilustra absurditatea regimului colectivist și penuria generală de alimente.

O istorie a suspiciunii și a mașinilor negre

Sistemul comunist a fost clădit pe suspiciune, intimidare și frică. O mașină neagră uriașă stă în spatele unei cortine groase: când este iluminată, apare ca un monstru amenințător. Misterioasa mașină neagră a devenit parte din folclorul familial maghiar – un simbol al poliției secrete care ridica rudele în miez de noapte. Supraviețuitorii dictaturii își narează poveștile pe ecrane alb-negru, oferind o mărturie vie a suferinței.

Deși este un succes comercial incontestabil, atrăgând anual între 200.000 și 300.000 de vizitatori, expoziția a fost controversată încă de la început. Viktor Orban a inaugurat-o în timpul campaniei electorale din 2002, pe care partidul său, Fidesz, a pierdut-o în cele din urmă. Muzeul a fost conceput pentru a-i picta pe rivalii săi social-liberali drept moștenitori direcți ai comuniștilor. Părinții a doi politicieni liberali proeminenți au apărut chiar pe „Zidul Perpetratorilor” din muzeu, ca membri ai brutalei poliții secrete comuniste.

Criticii acuză muzeul că oferă o versiune părtinitoare și unilaterală a trecutului Ungariei. Chiar începutul expoziției dă tonul: se afirmă că, din 1944 până în 1990, Ungaria a fost oprimată de două dictaturi, Germania Nazistă și Uniunea Sovietică – ignorând faptul că, în 1940, țara s-a alăturat formal Pactului Tripartit, devenind aliat al Germaniei Naziste și al Italiei Fasciste.

Revizuirea istorică și omisiunile critice

„Aceasta este o încercare de a-i absolvi pe maghiari de toate responsabilitățile lor istorice”, a declarat istoricul Peter Csunderlik pentru BIRN. El susține că ideea de a trasa paralele clare între comunism și fascism ca două regimuri totalitare identice este depășită. Poate cea mai mare slăbiciune a expoziției este dezechilibrul flagrant: deși încearcă să pună fascismul și comunismul pe picior de egalitate, dedică o singură cameră victimelor fascismului din Ungaria, în timp ce restul expoziției se ocupă de atrocitățile comise sub regimul comunist.

„Portretizează Partidul Crucilor cu Săgeți ca și cum nu ar fi avut antecedente în istoria Ungariei, ca și cum ar fi fost un produs secundar al ocupației germane”, spune Csunderlik, referindu-se la principalul partid fascist maghiar fondat în anii '30. Expoziția omite, de asemenea, să menționeze că Ungaria a fost una dintre primele țări care a adoptat legi anti-evreiești încă din anii 1920. În ciuda stabilirii unei paralele între fascism și comunism, muzeul nu are nicio cameră dedicată Holocaustului, care a curmat viața a 600.000 de evrei maghiari. În schimb, se concentrează pe soarta celor 700.000 de maghiari deportați în lagărele de muncă sovietice.

De asemenea, muzeul estompează distincția dintre începutul anilor '50 și sfârșitul anilor '80, sugerând că Ungaria a trăit sub același regim comunist brutal timp de câteva decenii. „Încearcă să împartă societatea în victime și călăi, dar istoria este mai complicată”, explică Csunderlik. În cazul Ungariei, cineva putea fi ambele. Printre victimele plânse în Casa Terorii se numără mai mulți care au fost implicați anterior în crime violente. Iar printre călăi, se numără mulți care fuseseră anterior persecutați și torturați, poate chiar de propriii tovarăși de partid (de exemplu, Imre Nagy, premierul martir executat după revoluția din 1956, a fost inițial un lider comunist). Aceste complexități rămân fără explicație.

Dilema noului guvern Tisza

Timp de ani de zile, directoarea muzeului, Maria Schmidt, a rămas surdă la toate criticile. Ea a respins sugestiile de corectare, catalogându-le drept venind din partea „istoricilor de stânga și liberali”. Folosindu-și legăturile politice cu Orban, ea a construit o rețea complexă și puternică de think-tank-uri și publicații în jurul Casei Terorii, finanțate în principal din bani publici. Pentru mulți maghiari, demiterea ei este privită ca o ușurare.

Totuși, soarta Casei Terorii rămâne o dilemă pentru noul guvern al partidului Tisza, care dorește clar să evite declanșarea unui nou război cultural ce ar putea oferi muniție unui Fidesz slăbit, menținând în același timp deschis un muzeu popular. Când ministrul culturii, Zoltan Tarr, a anunțat inițial că muzeul va fi închis pentru o revizuire amănunțită, susținătorii Fidesz au organizat rapid un protest pentru a-și apăra „simbolul mândriei și suveranității naționale”.

Guvernul a cedat parțial și a sporit chiar prezența prin eliminarea taxei de intrare de 4.000 de forinți (aproximativ 12 euro). Majoritatea istoricilor consideră că noul executiv ar fi trebuit să dea dovadă de mai mult curaj și să închidă muzeul până la finalizarea revizuirii. Între timp, vizitatorii continuă să vină în număr mare, mulți plecând impresionați de conținutul audiovizual, fără a fi conștienți de controversele istorice. Gergo, un student universitar, a declarat că este important să ne confruntăm cu trecutul și că expoziția este bine realizată, considerând logic faptul că mai multe camere sunt dedicate comunismului, deoarece acesta a durat mai mult decât regimul nazist.