Procesul „Turcia fără terorism” ar putea schimba statutul Ankarei

Efortul Turciei de a pune capăt unui conflict de patru decenii cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) este discutat, de obicei, ca fiind în primul rând o problemă politică internă. În mod de înțeles, procesul denumit de Ankara „Turcia fără terorism” este structurat în jurul securității interne, al dezarmării și al viitoarei relații dintre statul turc și cetățenii săi de origine kurdă. Cu toate acestea, o astfel de lectură este incompletă și ignoră ramificațiile externe masive pe care o pace durabilă le-ar putea avea asupra echilibrului de putere din Orientul Mijlociu și dincolo de acesta.

Conflictul cu PKK nu a fost niciodată doar o provocare de securitate internă. Timp de decenii, acesta a modelat relațiile Turciei cu Irakul și Siria, a complicat raporturile sale cu Washingtonul și guvernele europene și a absorbit resurse militare și de informații substanțiale. Adoptarea de către Parlamentul turc a „Legii privind consolidarea solidarității naționale și a integrării sociale” la data de 10 august trebuie, prin urmare, înțeleasă și ca o dezvoltare cu consecințe potențial semnificative pentru politica externă. Această legislație nu este doar un instrument juridic de amnistie sau dezarmare, ci un semnal transmis comunității internaționale că Ankara dorește să își recalibreze prioritățile strategice.

Impactul asupra relațiilor cu vecinii regionali

O Turcie eliberată de povara conflictului cu PKK ar putea interacționa mult mai eficient cu vecinii săi imediați, în special cu Irakul și Siria. În prezent, prezența elementelor PKK în nordul Irakului și a unităților YPG (considerate de Ankara drept ramura siriană a PKK) în nordul Siriei a forțat Turcia să mențină o prezență militară activă și adesea controversată dincolo de granițele sale. Aceste incursiuni au fost frecvent puncte de fricțiune cu guvernele centrale de la Bagdad și Damasc.

Dacă procesul de pace reușește, Ankara ar putea trece de la o postură militară defensivă la una de cooperare economică și politică sporită. În Irak, acest lucru ar putea însemna investiții masive în infrastructură și energie, facilitând exportul de petrol și gaze către Europa prin teritoriul turc. În Siria, rezolvarea „problemei kurde” ar putea deschide calea pentru o soluție politică mai largă la războiul civil, permițând Turciei să gestioneze mai bine criza refugiaților și să stabilizeze zonele de frontieră fără a recurge la forța armată.

Relația tensionată cu Washingtonul și Europa

Pentru mulți ani, sprijinul acordat de Statele Unite forțelor kurde din Siria în lupta împotriva Statului Islamic a fost principalul punct de divergență între Ankara și Washington. Turcia a acuzat constant SUA că înarmează o organizație teroristă, în timp ce Washingtonul a văzut în kurzi cel mai eficient aliat pe teren. Un succes al procesului „Turcia fără terorism” ar elimina acest obstacol major, permițând o resetare a relațiilor în cadrul NATO.

În mod similar, relațiile cu Uniunea Europeană ar putea cunoaște o îmbunătățire. Multe state europene au fost critice la adresa Turciei în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și utilizarea legilor anti-terorism împotriva opoziției politice kurde. O soluționare pașnică ar reduce presiunea diplomatică asupra Ankarei și ar putea relansa discuțiile privind modernizarea Uniunii Vamale sau liberalizarea vizelor, subiecte blocate de mult timp din cauza îngrijorărilor legate de statul de drept și securitate.

Redistribuirea resurselor militare și diplomatice

Turcia nu va deveni automat mai puternică dacă procesul reușește, dar ar putea câștiga o mai mare libertate de a-și redistribui atenția politică, militară și diplomatică pe mai multe teatre de operațiuni. Resursele financiare imense care sunt în prezent alocate operațiunilor anti-teroriste și menținerii unei armate de mari dimensiuni la granițele sudice ar putea fi redirecționate către modernizarea tehnologică sau către alte zone de interes strategic, precum Mediterana de Est sau Caucazul de Sud.

Întrebarea centrală este dacă Ankara poate converti reducerea uneia dintre cele mai lungi poveri de securitate într-o mai mare marjă de manevră regională. Influența politicii externe nu este niciodată generată automat de dispariția unei singure probleme de securitate. Ceea ce rămâne decisiv sunt resursele economice, calitatea instituțională, credibilitatea diplomatică, capacitățile militare, structurile de alianță și comportamentul altor state. Totuși, eliminarea „frontului intern” ar permite diplomaților turci să fie mai proactivi și mai puțin defensivi în forurile internaționale.

Provocări și riscuri ale procesului de pace

Deși perspectivele sunt optimiste, drumul către o „Turcie fără terorism” este plin de obstacole. Criticii procesului, inclusiv unii experți citați în analizele recente, sugerează că acordul președintelui Recep Tayyip Erdoğan cu militanții kurzi ar putea fi mai degrabă o strategie de „menținere la putere” decât o dorință sinceră de reformă democratică. Există temeri că legislația ar putea fi utilizată greșit sau că dezarmarea nu va fi totală, lăsând loc pentru viitoare conflicte.

Mai mult, succesul depinde de cooperarea liderilor kurzi, inclusiv a celor aflați în închisoare, precum Abdullah Öcalan. Orice eșec în implementarea promisiunilor de integrare socială și drepturi culturale ar putea duce la o radicalizare și mai mare. Pentru ca beneficiile de politică externă să se materializeze, procesul trebuie să fie perceput ca fiind legitim și ireversibil, atât pe plan intern, cât și internațional.