Tăcerea victimelor masculine ale abuzului sexual în Serbia

În societatea sârbă, marcată de norme patriarhale rigide, bărbații care supraviețuiesc violenței sexuale se confruntă cu un zid de tăcere, rușine și neîncredere. Un studiu recent realizat de BIRN (Balkan Investigative Reporting Network) aduce în prim-plan mărturiile a 11 bărbați care au trecut prin experiențe traumatizante, de la viol și coerciție în cadrul relațiilor, până la hărțuire sexuală la locul de muncă sau în spații publice. Niciunul dintre aceștia nu a raportat incidentele poliției, reflectând o problemă sistemică de încredere în instituții și o frică paralizantă de stigmatizare.

Capcana coerciției și a amenințărilor emoționale

Bojan, unul dintre supraviețuitori, a povestit cum prima sa relație serioasă, începută în timpul facultății cu un bărbat mai în vârstă, s-a transformat rapid într-un coșmar al controlului. Când a încercat să pună capăt relației din cauza infidelității partenerului, acesta a recurs la șantaj emoțional: a amenințat că îl va deconspira (outing) în fața părinților și că se va sinucide dacă Bojan pleacă. La doar 19 ani, Bojan a cedat presiunii și a rămas în relație încă trei ani, acceptând contactul sexual doar pentru a evita scenele violente sau auto-vătămarea partenerului.

Această formă de abuz, cunoscută sub numele de coerciție sexuală, este adesea greu de identificat de către victime în momentul producerii. Consimțământul oferit sub amenințare sau frică nu este un consimțământ real. Bojan recunoaște acum că nu înțelegea conceptul la acea vreme, crezând că este vina lui pentru că nu a fost suficient de ferm.

Mitul masculinității și presiunea socială

Sociologul Hristina Cvetincanin Knezevic explică faptul că tiparele patriarhale portretizează bărbații ca fiind ființe care își doresc sexul în mod constant. Un „bărbat adevărat” este văzut ca fiind mereu disponibil sexual și cel care inițiază actul. Din acest motiv, atunci când un bărbat spune „nu”, apar imediat semne de întrebare privind masculinitatea sa, orientarea sexuală sau capacitatea sa fizică.

Milan, un alt tânăr intervievat, a simțit această presiune din partea iubitei sale. Aceasta îl insulta și îl amenința cu despărțirea dacă nu făceau sex ori de câte ori dorea ea, sugerându-i chiar să „se trateze” pentru libidoul său scăzut. Când Milan a încercat să vorbească cu prietenii despre acest lucru, unii l-au întrebat ironic: „Ce fel de bărbat ești dacă nu vrei sex?”. Această invalidare a experienței masculine face ca victimele să se simtă izolate și să refuze să ceară ajutor.

Violența fizică și ignorarea refuzului

Cazurile de viol direct sunt, de asemenea, prezente în mărturii. Dusan a fost violat pe coridorul unui hostel de către un bărbat care îl urmărise dintr-un bar. Deși Dusan îl respinsese anterior, agresorul a aflat locația sa de la „prieteni” comuni. Dusan nu a raportat fapta, temându-se de privirile pline de milă sau, mai rău, de neîncrederea celorlalți. „Oamenii spun: 'Haide, bărbații nu pot fi violați'”, a declarat el.

Un alt tânăr, Vuk, a povestit o experiență cu un bărbat mai în vârstă întâlnit pe o aplicație de dating. Deși Vuk a exprimat durere și disconfort în timpul actului, agresorul a devenit mai agresiv și a ignorat refuzurile sale repetate. Vuk s-a simțit vinovat ani de zile, crezând că violul implică neapărat forță fizică extremă și rezistență eroică. În Serbia, între 2022 și 2025, un singur caz de viol cu o victimă masculină a ajuns în fața instanței, ceea ce subliniază invizibilitatea acestor infracțiuni în sistemul judiciar.

Hărțuirea la locul de muncă și abuzul de putere

Abuzul nu se limitează la mediul privat. Jovan a fost forțat să întrețină relații sexuale pentru a-și păstra locul de muncă într-un centru de sănătate din Belgrad. Timp de patru ani, el a acceptat abuzul pentru a putea plăti facturile și a avea un acoperiș deasupra capului. În mod similar, Petar, un tânăr implicat în sectorul societății civile, a fost hărțuit de o figură influentă din domeniu. Nu a raportat incidentul de teamă că agresorul, având conexiuni puternice, i-ar putea distruge cariera.

Chiar și sportivii, precum Nikola, se confruntă cu atingeri nedorite din partea străinilor care consideră că un corp bine lucrat este „proprietate publică”. Comentariile despre aspectul fizic și atingerile pe abdomen sau fese sunt adesea minimalizate, deși ele constituie hărțuire sexuală clară. Pavle, care lucrează în contact apropiat cu clienții, a descris sentimentul de a fi tratat ca „o piesă de mobilier” atunci când clienții îl pipăie în timpul muncii, fără ca el să poată reacționa de teamă să nu pară neprofesionist.

Barierele în raportarea către autorități

Lipsa de încredere în poliție și în sistemul de justiție este un numitor comun. Pentru bărbații gay, riscul de a fi „scoși din dulap” forțat (outing) în timpul procesului de raportare este o barieră majoră. Vuk a explicat că se teme că orientarea sa sexuală ar deveni mai importantă pentru polițiști decât actul de violență în sine, ducând la umilințe suplimentare.

Cvetincanin Knezevic subliniază că victimele au nevoie de sprijin confidențial și competent din punct de vedere LGBT+, pentru a putea evalua riscurile și opțiunile fără a pierde controlul asupra propriei identități. Fără o schimbare de paradigmă în modul în care societatea și autoritățile privesc vulnerabilitatea masculină, mii de bărbați vor continua să sufere în tăcere, purtând povara unei vinovății care nu le aparține.