Actualitate
Articole din categoria Actualitate
Actualitatevia HotNews · acum 2 h
Cum au ajuns mopedele un simbol în campania electorală a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania
Aproape 5.000 de persoane au participat la evenimentul de campanie al partidului „Alternativa pentru Germania” (AfD), combinat cu un spectacol pe două roți, organizat duminică în Quedlinburg, în perspectiva alegerilor regionale din landul Saxonia-Anhalt, din estul Germaniei, relatează Reuters. AfD folosește în campanie mopedele produse de compania Simson, cunoscute și ca „Vespa din Germania de …
Actualitatevia HotNews · acum 2 h
O dronă s-a prăbușit într-un sat din Vrancea. Locuitorii din zonă au fost evacuați
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi preventiv, luni, iar zona a fost izolată până la finalizarea verificărilor efectuate de autorităţi, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Garoafa, Laurenţiu Diaconu. MApN …
Actualitatevia Spotmedia · acum 2 h
Erori financiare din tinerețe: cum să previi blocajele pe termen lung și să-ți refaci credibilitatea
Tranziția spre viața de adult vine la pachet cu o libertate fascinantă, dar și cu o serie de responsabilități pentru care sistemul educațional formal pregătește prea puțin tinerii. Primul loc de muncă, primul salariu și primele instrumente de plată reprezintă momente definitorii pentru bugetul personal. Entuziasmul independenței materiale duce adesea la decizii impulsive: un card … The post Erori financiare din tinerețe: cum să previi blocajele pe termen lung și să-ți refaci credibilitatea appeared first on spotmedia.ro .
Actualitatevia HotNews · acum 2 h
Semafoarele din aproape 35 de intersecții din București nu funcționează în aceste clipe. Au intervenit polițiștii
O pană de curent afectează semaforizarea din zeci de intersecții din Capitală. Luni, 24 august, începând cu ora 13:00, au fost semnalate aproximativ 35 de intersecții în care instalațiile de semaforizare nu funcționează, fie ca urmare a lipsei tensiunii de alimentare, fie prin funcționarea pe culoarea galben intermitent, potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră, …
Actualitatevia Mediafax · acum 2 h
Alertă aeriană: Fragmente dintr-o dronă au fost găsite în curtea unei locuințe din Vrancea
O femeie din localitatea Ciușlea, comuna Garoafa, județul Vrancea, a găsit luni fragmente dintr-o dronă în propria curte. Anunțul a fost confirmat de autoritățile locale, în aceeași zi în care MApN a detectat semnale intermitente din zona Cahul.
Actualitatevia Gândul · acum 2 h
Petrotel Lukoil confirmă decizia de intrare în insolvență, însă asigură că va continua activitatea și va proteja locurile de muncă
Petrotel Lukoil confirmă decizia de intrare în insolvență, dar asigură că va lupta pentru continuitatea activității și protejarea locurilor de muncă, ce rămân prioritare, potrivit reprezentanților companiei. Rafinăria Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, gigantul petrolier vizat de sancțiunile americane, va intra in insolvență, potrivit deciziei confirmate luni, într-un răspuns pentru Mediafax. Procedura de […]
Actualitatevia Pro TV Știri · acum 2 h
Merdenelele nu sunt românești. Cine a inventat rețeta și care este povestea surprinzătoare a numelui de „merdenea”
Merdenelele sunt nelipsite din patiseriile românești și au devenit, pentru mulți dintre noi, gustarea perfectă.
Actualitatevia Digi24 · acum 2 h
Siria: Fostul Mare Muftiu, apropiat al lui Assad, condamnat la închisoare pe viaţă. „Participare directă la crime”
Instanţele siriene l-au condamnat luni pe fostul Mare Muftiu Ahmed Badreddin Hassoun, care a servit sub preşedintele demis Bashar al-Assad, la închisoare pe viaţă pentru incitare la ură confesională şi abuz de putere, relatează AFP.
Actualitatevia Pro TV Știri · acum 2 h
„Nicăieri nu este ca aici”. Locul din Grecia care a primit votul de încredere al turiștilor și chiar al localnicilor
Halkidiki rămâne una dintre destinațiile preferate ale turiștilor străini, cu peste un milion de vizitatori în 2025.
Actualitatevia HotNews · acum 2 h
[P] BodyTimeRO.com: cum alegem corect suplimentele alimentare pentru un stil de viață activ
Alegerea corectă a suplimentelor alimentare pentru un stil de viață activ înseamnă, în primul rând, identificarea nevoii reale a organismului – energie, recuperare musculară, imunitate sau completarea unor deficiențe nutriționale – și abia apoi selectarea unui produs de calitate, dozat corespunzător. Echipa BodyTimeRO.com recomandă întotdeauna ca orice decizie legată de suplimentare să fie luată în …
Actualitatevia HotNews · acum 2 h
Anunț-surpriză făcut de unul dintre cei mai cunoscuți pesediști din București: „Renunț la politică și mă retrag definitiv”
Fostul primar al Sectorului 6 Gabriel Mutu și-a anunțat luni retragerea din viața politică. În luna ianuarie, Mutu făcuse un prim pas. La opt luni distanță după ce a renunțat la șefia organizației Sector 6 a PSD, Gabriel Mutu spune definitiv adio politicii. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe Facebook. „Astăzi renunț la politică …
Actualitatevia Digi24 · acum 2 h
Dimitriu, despre cazul lui Fritz: Un ordin care ar urma să fie emis pentru încetarea mandatului de primar va fi contestat cu succes
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a declarat, luni, despre cazul lui Dominic Fritz, că un ordin de prefect care ar urma să fie emis pentru încetarea mandatului va fi contestat cu succes şi dacă cumva nu va fi contestat, face pariu că preşedintele USR va câştiga la CEDO.

