Economic
Articole din categoria Economic

Cămătar și proxenet arestat în Tg. Jiu. Încasa cu violență dobândă de 1.000 de euro/lună la un împrumut de 9.000 de euro
Un cămătar și proxenet din Târgu Jiu a fost arestat, alături de complicele său, după ce a dat bani cu camătă mai multor persoane, de la care încasa apoi, prin violență, și câte 1.000 de euro pe lună reprezentând doar dobânda.

Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a ajuns la 365 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar rulajul total a depăşit 365 de milioane de lei (69,7 milioane de euro), 174 de milioane de lei reprezentând tranzacţii cu acţiuni iar restul cu obligaţiuni, în special ale Ministerului Finanţelor, transmite Agerpres.

Friedrich Merz scoate în evidență cheltuielile pentru apărare făcute de statele europene din NATO, ca răspuns la criticile acide făcute de Trump
Cancelarul german Friedrich Merz a evidenţiat şi a cerut recunoaşterea efortului economic al aliaţilor europeni în contribuţia lor la NATO ca răspuns la criticile preşedintelui american Donald Trump, care a calificat drept "ridicole" cheltuielile pentru apărare ale unor parteneri, transmite vineri EFE, relatează Agerpres.

S-a lansat Diesel Index, pe care transportatorii români pot vedea prețurile motorinei din toată Europa
UNTRR a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, preţurile medii oficiale ale motorinei la nivel naţional şi european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene.

Incendiile forestiere fac ravagii în Portugalia. Țara activează mecanismul european de protecție civilă
Lovită de un val intens de caniculă, Portugalia decis să activeze mecanismul european de protecție civilă, precum și acordurile sale bilaterale cu Spania și cu Maroc pentru a obține întăriri în lupta cu mai multe incendii forestiere. „Am decis, în acest stadiu, să activăm mecanismul european de protecție civilă, precum și acordurile bilaterale cu Spania …

Portugalia activează mecanismul european de protecţie civilă / Incendii forestiere fac ravagii în nordul țării
Lovită de un val intens de caniculă, Portugalia decis vineri să activeze mecanismul european de protecţie civilă, precum şi acordurile sale bilaterale cu Spania şi cu Maroc pentru a obţine întăriri în lupta cu mai multe incendii forestiere, informează Agerpres, care citează AFP. ”Am decis, în acest stadiu, să activăm mecanismul european de protecţie civilă, […] © G4Media.ro .

România, pe primul loc în Europa la decese provocate de trăsnet. Avertismentul unui medic
România are cea mai mare rată de decese provocate de trăsnete din Europa. Un medic explică regulile de protecție și primul ajutor în caz de furtună.

Turismul îi alungă pe localnici. Chiriile au explodat în cele mai vizitate țări din Europa
Locuitorii din Grecia, Spania, Portugalia și Italia se confruntă cu unele dintre cele mai mari creșteri ale chiriilor din Europa, începând din 2019. Un nou studiu arată că fenomenul nu are legătură cu prețurile energiei sau ale materialelor de construcție, ci cu turismul excesiv. Grecia este țara cu cea mai mare creștere de chirii, potrivit … The post Turismul îi alungă pe localnici. Chiriile au explodat în cele mai vizitate țări din Europa appeared first on spotmedia.ro .

Naționala feminină de handbal U16 obține calificarea la FOTE 2027. Locul 7 la Openul European
Naționala feminină de handbal U16 a României a încheiat pe locul al șaptelea turneul European Open 2026 de la Göteborg (Suedia), după ce a învins categoric Serbia, vineri, obținând, totodată, calificarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, găzduit de Italia.

Ce mănâncă cei mai longevivi bunici din Creta / Insula a fost desemnată Capitala Gastronomică a Europei în 2026
Creta a fost desemnată Regiunea Europeană a Gastronomiei pentru anul 2026, o recunoaștere care confirmă reputația insulei drept unul dintre cele mai importante locuri din lume când vine vorba despre alimentație sănătoasă și longevitate. Citește pe G4Food ce mănâncă cei mai longevivi bunici din Creta. © G4Media.ro .

Reforme radicale pentru relansarea Germaniei. Impozite mai mici, pensionare la 70 de ani, restricții la concedii medicale
Coaliţia de guvernare din Germania a prezentat joi un pachet cuprinzător de reforme, cu scopul de a readuce pe drumul cel bun economia ţării, care se află în stagnare, ceea ce a favorizat ascensiunea extremiştilor de dreapta din AfD.

Noi lucrări pentru finalizarea restaurării catedralei Notre-Dame din Paris / Vor costa 150 de milioane de euro
O nouă etapă a lucrărilor derulate la Notre-Dame din Paris după incendiul din 2019 va începe cu restaurarea marii rozete şi a faţadei de nord a catedralei, a anunţat vineri instituţia publică franceză responsabilă de restaurarea monumentului, potrivit Agerpres, care citează AFP. ”Obiectivul nostru este acum să finalizăm restaurarea catedralei”, care îl va primi pe […] © G4Media.ro .

