Belgrad Pride 2026: 25 de ani de luptă pentru toleranță în Serbia

Sâmbătă, străzile capitalei sârbe au fost inundate de culorile curcubeului, în timp ce comunitatea LGBTQ+ și susținătorii acesteia au marcat o bornă istorică: 25 de ani de la primul marș Belgrade Pride. Evenimentul din acest an nu a fost doar o celebrare a diversității, ci și un manifest politic profund, desfășurat sub sloganul simbolic „Există loc pentru noi toți” (There Is Room for All of Us). Această alegere nu este întâmplătoare, fiind exact același slogan utilizat în anul 2001, când prima încercare de a organiza un astfel de marș a fost brutal suprimată de violențe stradale provocate de grupări extremiste.

Deși marșul din 2026 s-a desfășurat sub o protecție polițienească masivă, contrastul față de evenimentele sângeroase de acum două decenii a fost evident. Participanții au parcurs centrul orașului purtând pancarte cu mesaje precum „Vizibilitatea nu este propagandă”, „Dumnezeu îi iubește pe toți” și „Studenții queer câștigă și ei”. Ultimul mesaj face trimitere directă la mișcările studențești care au condus protestele anti-guvernamentale din Serbia începând cu anul 2024, subliniind intersecționalitatea luptei pentru drepturi civile în regiune.

Un sfert de secol între violență și speranță

Istoria marșului Pride în Belgrad este una marcată de traume și reziliență. În 2001, participanții au fost atacați cu brutalitate de huligani homofobi și naționaliști, în timp ce forțele de ordine de la acea vreme nu au reușit sau nu au dorit să asigure protecția necesară. Revenirea la sloganul original în 2026 servește ca un memento dureros al faptului că, deși s-au făcut progrese legislative și de vizibilitate, acceptarea socială deplină rămâne un obiectiv încă neîmplinit în societatea sârbă.

Jurnalista Danica Vucenic, desemnată „Nașa Belgrad Pride 2026”, a ținut un discurs emoționant în parcul Manjez înainte de plecarea coloanei. Ea a subliniat că acest eveniment are loc într-un context regional tensionat, unde violența este adesea glorificată, iar drepturile omului se confruntă cu amenințări serioase. Vucenic a făcut referire directă la persistența cultului personalității unor criminali de război condamnați, precum Ratko Mladic, și la creșterea numărului de atacuri homofobe în spațiul public.

Critici la adresa standardelor duble ale autorităților

Un punct central al discursurilor din acest an a fost critica la adresa modului în care instituțiile statului gestionează ordinea publică și dreptul la protest. Danica Vucenic a evidențiat o contradicție flagrantă: „Modul în care o majoritate tratează o minoritate reflectă cât de democratică este o societate. Este un indicator al stării acestei societăți faptul că aceeași poliție care protejează cetățenii la o adunare îi bate la alta”. Această remarcă vizează intervențiile brutale ale poliției împotriva protestatarilor anti-guvernamentali din ultimii ani, comparativ cu protecția oferită (sub presiune internațională) marșului Pride.

Activiștii susțin că progresul în ceea ce privește poziția comunității LGBTQ+ în Serbia a fost minor. Deși există o prezență mai mare în spațiul public, cadrul legislativ pentru parteneriatele civile este încă subiectul unor dezbateri politice interminabile, iar discriminarea rămâne o realitate cotidiană pentru mulți cetățeni sârbi din afara bulei progresiste a capitalei.

Prezență internațională și incidente izolate

Marșul a beneficiat de un sprijin diplomatic solid, subliniind importanța drepturilor omului în parcursul european al Serbiei. Printre participanți s-au numărat Andreas von Beckerath, șeful delegației Uniunii Europene în Serbia, și Edward Ferguson, ambasadorul Marii Britanii. Prezența lor a fost dublată de oficiali locali, precum Milan Antonijevic, Comisarul pentru Protecția Egalității, și reprezentanți ai Mișcării Cetățenilor Liberi, un partid politic de orientare liberală.

Traseul marșului a inclus puncte strategice ale puterii politice, trecând prin fața clădirii Guvernului Serbiei și a Adunării Naționale. Deși atmosfera generală a fost una pașnică, tensiunile nu au lipsit complet. În apropierea Bisericii Înălțării de pe strada Kneza Milosa, a avut loc o confruntare verbală între participanții la marș și un grup de contra-protestatari care purtau simboluri religioase și ardeau tămâie, strigând lozinci ostile. De asemenea, mass-media sârbă a raportat că poliția a intervenit lângă Parlament pentru a îndepărta un cleric și câțiva bărbați care au încercat să rupă cordonul de securitate. Cu toate acestea, forțele de ordine au reușit să prevină escaladarea violențelor, nefiind înregistrate incidente majore sau răniți.

Cultura ca formă de rezistență în parcul Manjez

După finalizarea traseului, coloana de manifestanți s-a întors în parcul Manjez, unde evenimentul s-a transformat într-o manifestare culturală vibrantă. Programul de divertisment a inclus spectacole susținute de artiști locali cunoscuți, precum Ivana Peters, Tam, Zejna și Alina Juhart. Această componentă artistică este considerată esențială de către organizatori pentru a demonstra că identitatea queer este parte integrantă a culturii sârbe contemporane.

Evenimentul vine după o vară dificilă pentru activiștii din Serbia. În august 2026, o „Caravană Pride” care a încercat să viziteze orașele mai mici din provincie a fost întâmpinată cu o ostilitate extremă, demonstrând prăpastia dintre Belgrad și restul țării. De asemenea, comunitatea locală a trebuit să gestioneze fluxul de persoane LGBTQ+ refugiate din Rusia, care se tem de repercusiunile politice din Serbia din cauza legăturilor strânse dintre Belgrad și Moscova.