Bosnia comemorează 31 de ani de la genocidul din Srebrenica

Sâmbătă, 11 iulie 2026, Bosnia și Herțegovina a marcat o zi de o durere profundă, comemorând 31 de ani de la genocidul din Srebrenica, cel mai grav masacru comis pe teritoriul european de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Mii de supraviețuitori, rude ale victimelor și oficiali s-au adunat la Centrul Memorial Srebrenica din Potočari pentru a aduce un omagiu celor peste 8.000 de bărbați și băieți musulmani bosniaci care au fost uciși sistematic de forțele sârbe bosniace în iulie 1995. Evenimentul din acest an a fost marcat de o nouă ceremonie de înhumare colectivă, un ritual anual care continuă pe măsură ce noi rămășițe umane sunt identificate prin analize ADN din gropile comune descoperite în estul țării.

O nouă procesiune a durerii în Potočari

În cadrul ceremoniei de sâmbătă, încă zece victime ale genocidului au fost conduse pe ultimul drum. Aceste persoane, ale căror identități au fost confirmate în ultimul an, aveau vârste cuprinse între 20 și 56 de ani în momentul în care au fost executate. Procesiunea a fost una încărcată de emoție, sicriele acoperite cu pânză verde fiind purtate pe brațe de către rude și voluntari până la locurile de veci pregătite în cimitirul memorial. Pentru multe familii, acest moment reprezintă finalul a decenii de incertitudine și căutări disperate, oferindu-le în sfârșit un loc unde să poată aprinde o lumânare sau să rostească o rugăciune.

Printre cei înhumați în acest an s-a numărat Senad Jusic, care a fost cea mai tânără victimă înhumată la această a 31-a aniversare. Rămășițele sale au fost depuse alături de cele ale fratelui său, Dzemail, care fusese găsit și îngropat anterior. Povestea familiei Jusic este emblematică pentru tragedia colectivă a regiunii. Zirafeta Jusic, cumnata lui Senad, a mărturisit pentru jurnaliștii BIRN că a purtat pe umeri o promisiune sacră făcută soacrei sale, Mehida, înainte ca aceasta să se stingă din viață în 2002. Mehida a murit fără să știe unde îi sunt fiii, dar a lăsat cu limbă de moarte dorința ca, dacă se va găsi măcar un singur os, acesta să fie îngropat creștinește (sau conform ritului musulman) pentru ca lumea să știe că acei oameni au existat.

Mărturii cutremurătoare despre ultimele clipe

Zirafeta Jusic a relatat detalii terifiante despre modul în care Senad și-a pierdut viața, informații obținute de la un martor ocular care a supraviețuit „Marșului Morții” – încercarea disperată a mii de bosniaci de a fugi prin păduri către teritoriul controlat de armata bosniacă. Potrivit relatărilor, pe dealul Kamenica, în apropiere de Zvornik, grupul din care făcea parte Senad a căzut într-o ambuscadă organizată de forțele sârbe. A urmat o luptă corp la corp brutală, în care Senad ar fi fost ucis cu o armă albă. Aceste detalii subliniază ferocitatea atacurilor și lipsa de milă a forțelor paramilitare și militare care au orchestrat masacrul.

Contextul istoric al acestor crime este unul complex. În iulie 1995, Srebrenica era declarată „zonă sigură” sub protecția Organizației Națiunilor Unite (ONU). Cu toate acestea, trupele sârbe bosniace, sub comanda generalului Ratko Mladić, au ignorat prezența căștilor albastre olandeze și au ocupat enclava. Ceea ce a urmat a fost o operațiune sistematică de separare a bărbaților de femei și copii, urmată de execuții în masă și îngroparea victimelor în gropi comune, multe dintre ele fiind ulterior excavate și mutate în „gropi secundare” cu buldozerele, pentru a ascunde dovezile crimelor de război.

Apelul la adevăr și refuzul negării

Înainte de înhumarea propriu-zisă, o ceremonie de comemorare a avut loc în fosta fabrică de baterii auto din Potočari, clădirea care a servit drept bază pentru trupele ONU în 1995. Spațiul, acum parte a complexului memorial, păstrează încă urmele disperării celor care au căutat refugiu acolo. Kada Hotic, o figură centrală a Asociației Mamelor din enclavele Srebrenica și Zepa, a susținut un discurs emoționant în care a evocat viața pașnică dinainte de război și suferința inimaginabilă care a urmat. Hotic a subliniat că păstrarea memoriei nu este un act de răzbunare, ci o necesitate pentru prevenirea repetării istoriei.

„Singurul leac pentru toți cei care neagă răul pe care l-au comis este să recunoască adevărul. Să ceară iertare, cel puțin aceia care au fost forțați să comită crime. Poate că și eu îi voi ierta atunci”, a declarat Kada Hotic. Mesajul ei vizează direct climatul politic actual din regiune, unde mulți lideri politici din Republica Srpska (entitatea sârbă din Bosnia) continuă să nege caracterul de genocid al masacrului, în ciuda verdictelor clare date de tribunalele internaționale.

Justiția internațională și bilanțul condamnărilor

Genocidul de la Srebrenica este cel mai bine documentat act criminal din istoria modernă a Balcanilor. Până în prezent, instanțele internaționale, inclusiv Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) și Curtea Internațională de Justiție, precum și tribunalele locale din Bosnia, au condamnat un total de 54 de persoane pentru implicarea în masacrele din iulie 1995. Aceste condamnări însumează peste 781 de ani de închisoare, la care se adaugă cinci sentințe de închisoare pe viață, inclusiv pentru liderii politici și militari Radovan Karadžić și Ratko Mladić.

În ciuda acestor verdicte, procesul de reconciliere rămâne fragil. Comunitatea internațională a criticat în repetate rânduri retorica de negare a genocidului, care persistă în anumite cercuri politice. Recent, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care ziua de 11 iulie este declarată Zi Internațională de Reflecție și Comemorare a Genocidului din 1995 de la Srebrenica, o decizie care a fost primită cu recunoștință de supraviețuitori, dar cu rezistență de către autoritățile de la Belgrad și Banja Luka.