Cipru: Insula șerpilor, a pisicilor și a ofiolitelor

Cipru, a treia cea mai mare insulă din Marea Mediterană, reprezintă un laborator geologic în aer liber, oferind cercetătorilor o fereastră rară către adâncurile oceanice de acum zeci de milioane de ani. Dincolo de peisajele sale aride și plajele aurii, insula ascunde o poveste complexă despre forțele tectonice care au ridicat fundul mării la suprafață, creând un relief unic dominat de roci verzi și lagune sărate.

Geneza geologică și misterul ofiolitelor din Troodos

Formarea insulei Cipru a început în urmă cu aproximativ 90 de milioane de ani, în perioada Cretacicului târziu. Procesul a fost unul violent și spectaculos: roca topită a țâșnit din fundul mării, s-a solidificat rapid în contact cu apa rece și a început să construiască o nouă crustă oceanică. De-a lungul erelor geologice, forțele tectonice masive au împins aceste porțiuni de rocă oceanică spre suprafață, dând naștere unui relief accidentat.

Această structură geologică este cunoscută sub numele de ofiolit. Termenul provine din limba greacă, unde „ophis” înseamnă șarpe, făcând referire la aspectul pestriț, de un verde închis, al rocilor care seamănă izbitor cu pielea unui reptil. Astăzi, resturile acelei insule antice sunt vizibile în rocile întunecate ale Munților Troodos, coloana vertebrală a Ciprului. Pentru geologi, prezența ofiolitelor la suprafață este un fenomen prețios, deoarece permite studierea compoziției mantalei terestre fără a fi necesare foraje de mare adâncime.

Evoluția peninsulei Akrotiri și podurile de pământ

În timpul Miocenului, straturi mult mai tinere de cretă, calcar și marnă s-au acumulat în jurul nucleului vulcanic al insulei. Aceste sedimente marine au format ulterior o a doua insulă, mai mică, situată la sud. În timp, râurile au transportat sedimente în canalul care separa cele două mase de pământ. Aceste depuneri, combinate cu acțiunea valurilor, au creat delte și, în cele din urmă, două „tombolo” — poduri naturale de pământ care au unit cele două insule.

Această fuziune terestră a format Peninsula Akrotiri, care reprezintă astăzi cel mai sudic punct al Ciprului. Imaginile capturate de instrumentul OLI (Operational Land Imager) de pe satelitul Landsat 8 pe 10 octombrie 2026 arată clar marginile nisipoase ale peninsulei și Laguna Sărată Akrotiri, situată între cele două poduri de pământ. Geologii au stabilit că podul vestic, format de râul Kouris, a apărut acum aproximativ 50.000 de ani, în timp ce podul estic a izolat laguna de mare mult mai recent, în ultimii 2.000 de ani.

Declinul populațiilor de flamingo și ecosistemul lagunar

Lacul Sărat Akrotiri este un ecosistem vital, deși nivelul apei sale variază drastic în funcție de anotimp. De obicei, acesta se umple în timpul toamnei târzi și al iernii, secând aproape complet pe parcursul verii. Istoric, acest aflux de apă dulce și sărată a atras populații impresionante de păsări flamingo (Phoenicopterus roseus) care vin aici pentru iernat. În medie, aproximativ 4.000 de exemplare vizitau laguna în fiecare an.

Cu toate acestea, datele recente sunt îngrijorătoare. Conform rapoartelor din 2025, numărul păsărilor flamingo care au iernat în Akrotiri a scăzut dramatic, ajungând la doar 30 de exemplare. Această prăbușire a populației ridică semne de întrebare privind sănătatea ecosistemului. Păsările flamingo sunt atrase de lac datorită prezenței micilor crustacee numite „fairy shrimp” (Artemia salina). Acești creveți sunt bogați în carotenoizi, substanțele colorate care conferă penajului păsărilor flamingo faimoasa nuanță roz.

Legenda Sfântei Elena și armata de pisici din Egipt

Cipru are o relație istorică și mitologică profundă cu fauna sa. În antichitate, insula era cunoscută sub numele de „Ophiousa” sau „țara șerpilor”, din cauza populației numeroase de vipere cu corn (Macrovipera lebetina). Legenda spune că, în secolul al IV-lea, în timpul unei secete severe, șerpii s-au înmulțit atât de mult încât au devenit o amenințare pentru locuitori.

Împărăteasa romană Elena, mama lui Constantin cel Mare, a intervenit trimițând corăbii pline cu pisici din Egipt pentru a controla populația de reptile veninoase. Primele feline au fost eliberate în zona de sud-est a Peninsulei Akrotiri, loc care a primit numele de Cape Gata (Capul Pisicii). În acest loc a fost întemeiată Mănăstirea Sfântul Nicolae al Pisicilor, unde călugării antrenau felinele să vâneze șerpii la sunetul clopotului.

Realitatea actuală: O insulă cu un milion de feline

Astăzi, moștenirea lăsată de Împărăteasa Elena este mai vizibilă ca niciodată. Se estimează că în Cipru trăiesc peste un milion de pisici, depășind numeric populația umană a insulei. Deși sunt o atracție turistică, numărul imens de feline reprezintă și o provocare pentru conservarea speciilor de păsări locale.

Mănăstirea Sfântul Nicolae al Pisicilor există și astăzi, fiind locuită de un grup restrâns de călugărițe care îngrijesc sute de pisici. Deși rolul lor de „vânători de șerpi” este acum mai mult legendar decât utilitar, pisicile rămân un simbol cultural al Ciprului, fiind protejate și hrănite de localnici și turiști deopotrivă.