NASA: Riscurile de decompresie și tromboză în misiunile Artemis

NASA a publicat recent concluziile unui grup de lucru specializat, condus de Kim Lowe, integrator de standarde pentru sisteme umane, care a analizat riscurile medicale critice asociate cu misiunile spațiale de lungă durată, în special programul Artemis. Raportul se concentrează pe trei piloni fundamentali: boala de decompresie (DCS), tromboza venoasă profundă (VTE) și implicațiile prezenței unui foramen ovale patent (PFO) – o deschidere naturală în inimă care, în mod normal, se închide după naștere, dar care persistă la aproximativ 25% din populația generală.

Scopul acestui grup de lucru a fost de a asambla un panel de experți pentru a revizui cele mai recente date legate de testarea pre-respirației pentru activitățile extravehiculare (EVA), evenimentele de boală de decompresie și apariția tromboembolismului venos în timpul zborului. Aceste recomandări sunt esențiale pentru siguranța astronauților care vor păși pe suprafața Lunii și, ulterior, pe Marte, unde condițiile de presiune și efort fizic diferă semnificativ de cele de pe Stația Spațială Internațională (ISS).

Evaluarea riscului de tromboembolism venos în spațiu

Una dintre cele mai importante concluzii ale grupului de lucru vizează relația dintre prezența unui PFO și riscul de tromboembolism venos (VTE). În ultimii ani, au existat îngrijorări cu privire la formarea cheagurilor de sânge în microgravitație, după ce cazuri de tromboză au fost raportate la bordul ISS. Totuși, experții au ajuns la un consens: prezența unui PFO nu este considerată un factor de risc major pentru formarea VTE și nici pentru complicațiile rezultate dintr-un embolism care călătorește de la locul inițial de formare (cum ar fi vena jugulară internă stângă sau zona cerebrală) în habitatele spațiale normoxice sau hipoxice propuse.

În consecință, NASA nu recomandă modificarea criteriilor de selecție a astronauților în ceea ce privește PFO din perspectiva riscului de tromboză. Această decizie se bazează pe datele colectate din misiunile anterioare și pe simulările fiziologice care arată că, deși staza venoasă este o problemă reală în spațiu, comunicarea interatrială nu agravează semnificativ acest risc specific în contextul zborului spațial.

Boala de decompresie și activitățile pe suprafața lunară

Boala de decompresie (DCS) rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru astronauții care efectuează ieșiri în spațiu. Atunci când presiunea scade rapid, azotul dizolvat în sânge și țesuturi poate forma bule, provocând dureri articulare, probleme respiratorii sau chiar leziuni neurologice. Grupul de lucru a analizat protocoalele de pre-respirație (prebreathe), care implică inhalarea de oxigen pur înainte de o ieșire în spațiu pentru a elimina azotul din organism.

O constatare surprinzătoare a grupului este că nu există o legătură definitivă între gradul de bule detectate (VGE - embolie gazoasă venoasă) și riscul real de a dezvolta simptome de DCS la altitudine, în special pentru protocoalele care implică gravitație parțială și deplasare (ambulație). Deși minimizarea bulelor este de dorit, valoarea predictivă a scorurilor de bule rămâne incertă pentru operațiunile de pe suprafața lunară. Acest lucru sugerează că organismul uman reacționează diferit la decompresie în condiții de gravitație redusă față de testele efectuate la sol în camere hipobarice.

Managementul PFO: Screening versus intervenție

În ceea ce privește managementul clinic al astronauților cu PFO, panelul a stabilit că un PFO „mic” (Gradul 1 sau 2) nu reprezintă un risc semnificativ pentru misiuni. Totuși, opiniile au fost împărțite atunci când a venit vorba de PFO-uri „mari” (Gradul 3 sau mai mare). Întrebarea centrală a fost dacă închiderea chirurgicală a acestui defect sau excluderea astronauților cu PFO mare ar reduce semnificativ riscul ca o embolie gazoasă venoasă să treacă în partea arterială, provocând un eveniment de sănătate critic în timpul misiunii.

În final, grupul nu a recomandat screening-ul universal sau excluderea automată a astronauților cu PFO-uri mari. În schimb, s-a pus accentul pe atenuarea riscurilor prin designul protocoalelor de decompresie și colectarea continuă de date. Dacă membrii echipajului sunt evaluați și se descoperă un PFO mare, aceștia trebuie informați complet despre riscuri și li se poate oferi opțiunea de închidere a defectului, dar aceasta nu trebuie să fie o condiție obligatorie pentru zbor.

Protocoale medicamentoase și mascarea simptomelor

Un aspect critic subliniat de experți este necesitatea unor ghiduri clinice clare privind utilizarea medicamentelor înainte și după activitățile extravehiculare (EVA). Există o preocupare reală legată de utilizarea aspirinei pentru prevenirea DCS sau pentru ameliorarea durerii. De asemenea, este necesară o reglementare strictă a analgezicelor comune, precum paracetamolul (acetaminofen), ibuprofenul, naproxenul sau celecoxibul.

Problema principală cu aceste medicamente este potențialul lor de a masca simptomele timpurii ale bolii de decompresie. Dacă un astronaut ia un antiinflamator pentru o durere musculară minoră înainte de a ieși pe suprafața Lunii, acesta ar putea să nu simtă debutul durerii articulare specifice DCS, ceea ce ar putea duce la întârzierea tratamentului și la agravarea stării de sănătate. NASA lucrează acum la standardizarea acestor protocoale pentru a se asigura că orice simptom este raportat și tratat corect în timp util.

Viitorul standardelor de sănătate în programul Artemis

Recomandările acestui grup de lucru vor fi integrate în standardele NASA-STD-3001, care reglementează factorii umani, locuibilitatea și sănătatea mediului în misiunile spațiale. Aceste actualizări sunt vitale pe măsură ce NASA trece de la orbita joasă a Pământului la explorarea spațiului adânc. Utilizarea modelelor stochastice, cum este Modelul Medical Integrat (IMM), ajută agenția să evalueze probabilitățile de risc și să aloce resursele medicale necesare la bordul navelor spațiale.

Cercetarea continuă și colaborarea dintre experții în medicină aerospațială, ingineri și cercetători sunt esențiale pentru a asigura succesul misiunilor Artemis. Siguranța echipajului rămâne prioritatea zero, iar adaptarea constantă a protocoalelor medicale la noile date științifice este singura cale prin care omenirea poate deveni o specie multi-planetară în siguranță.