De la lagăr de concentrare la podium: Hotelul de lux Mamula

Sunetul tocurilor care pășesc pe piatra de calcar, râsetele care se ridică deasupra brizei de vară și îmbrățișările prietenești ale elitei sociale marchează noua realitate a insulei Mamula. Piatra rigidă a fortăreței contrastează cu marea fără margini, în timp ce valurile se sparg de țărm sub razele ultimului soare de vară. Zeci de influenceri, creatori de tendințe și figuri publice s-au adunat recent pentru a viziona noile creații ale unui designer celebru. Intimitatea unei insule izolate, absența zgomotului urban și cinele sub stele par visul perfect de vară și locul ideal pentru o prezentare de modă. Ar putea fi orice destinație de lux din Mediterana, dar nu este. Este Mamula, o insulă din Muntenegru care a servit drept lagăr de concentrare.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mii de oameni au fost deținuți pe această insulă din Golful Kotor, loc ocupat acum de turiști bogați care ciocnesc pahare de șampanie și se bucură de exclusivitatea unui resort de lux. Această transformare radicală ridică întrebări profunde despre modul în care societatea alege să își onoreze trecutul sau să îl ignore în favoarea profitului economic.

O istorie marcată de ocupație și suferință

Fortăreața Mamula a fost construită între anii 1850 și 1853, la ordinul generalului austro-ungar Lazar Mamula, după care a fost și numită. La acea vreme, insula făcea parte din Imperiul Austro-Ungar și a fost concepută ca parte a unui sistem defensiv de forturi, alături de fortificațiile vecine Arza și Oštro. Dincolo de structura masivă de piatră, insula prezintă o vegetație rară și puțin altceva, fiind izolată geografic de restul coastei.

Deși a servit scurt timp ca închisoare în timpul Primului Război Mondial, moștenirea sa din cel de-al Doilea Război Mondial este cea care bântuie locul până în prezent. Din martie 1942 până în septembrie 1943, Fortul Mamula a funcționat ca lagăr de concentrare sub ocupație fascistă italiană. Conform asociației veteranilor de război din Muntenegru, citată de agenția de presă AFP, aproximativ 2.000 de prizonieri au fost închiși acolo. Dintre aceștia, cel puțin 80 au fost executați, în timp ce alte zeci de deținuți au murit din cauza foametei și a condițiilor inumane.

Controversa transformării în destinație de lux

Ideea ca o prezentare de modă să fie organizată pe Mamula pare, pentru mulți, grotescă. Îngrijorarea majoră rezidă în modul în care un loc al suferinței a devenit un teren de joacă pentru lux, în timp ce supraviețuitorii și familiile lor asistă la o ștergere tăcută a istoriei. La optzeci de ani după ce lagărul a fost desființat și italienii au fugit, un investitor egiptean a deschis fortul renovat sub forma unui hotel de lux.

Inaugurat în 2023 sub numele de Mamula Island Hotel, complexul a fost ulterior preluat de Banyan Group și rebranduit ca „Mamula Island by Banyan Tree” pentru sezonul estival 2026. Decizia guvernului muntenegrean de a concesiona fostul lagăr pentru a fi transformat în hotel a fost anunțată în urmă cu un deceniu și a provocat un val de proteste. Mulți foști prizonieri și cetățeni au considerat comercializarea acestui sit istoric drept o pierdere iremediabilă a memoriei colective.

Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Chiar și fostul Secretar General al ONU, Boutros Boutros-Ghali, a trimis o scrisoare autorităților exprimându-și îngrijorarea. Cu toate acestea, guvernul de la Podgorica și-a menținut decizia, susținând că existau doar două opțiuni: fie lăsarea fortăreței în paragină, fie găsirea unui investitor care să o restaureze și să o deschidă publicului.

Memoria versus profitul: O galerie între celule de lux

Autoritățile au asigurat publicul că istoria insulei va fi păstrată și va deveni o parte crucială a noii dezvoltări. În prezent, Mamula Island by Banyan Tree include o galerie memorială numită „Galeria Istorico-Memorială Mamula”. Aici sunt expuse detalii despre trecutul întunecat al insulei, artefacte personale, mărturii și numele prizonierilor.

Totuși, contrastul rămâne izbitor. La prezentarea de modă recentă, invitații au vizitat galeria, au postat fotografii pe rețelele sociale încercând să pară respectuoși, iar apoi s-au retras pentru a dormi în paturile moi ale camerelor de hotel. Aceste camere sunt, în fapt, fostele celule unde deținuții dormeau pe podeaua dură de calcar sau în paturi improvizate, înghesuiți câte câteva zeci în același spațiu.

Susținătorii proiectului afirmă că situl avea nevoie de un administrator și că istoria nu este ștearsă prin renovare, ci mai degrabă protejată de degradarea naturală. Deși argumentul conservării structurii este valid, criticii subliniază că păstrarea unei clădiri nu înseamnă neapărat păstrarea autentică a memoriei. Zidurile fortăreței dețin adevărul despre trupurile înghesuite și condițiile mizere, elemente pe care un hotel de lux nu le poate reflecta.

Închisori transformate: Un trend global periculos?

Un argument adus în favoarea proiectului este că schimbarea destinației clădirilor vechi este o practică comună. Închisorile sunt adesea considerate ideale pentru transformări hoteliere, fiind robuste și deja compartimentate. Un exemplu celebru este hotelul Four Seasons din districtul Sultanhamet din Istanbul, situat într-o fostă închisoare. Totuși, există o diferență fundamentală între o închisoare și un lagăr de concentrare.

Lagărele de concentrare, spre deosebire de închisori, dețin oameni pe baza trăsăturilor personale, a credințelor sau a apartenenței politice, adesea fără proces sau protecție legală. Mamula a fost un martor al atrocităților, un loc de învățare pentru generațiile viitoare pentru a preveni repetarea istoriei. Prin rebrandingul într-o „evadare de lux izolată”, narațiunea locului riscă să fie diminuată.

În final, rămâne întrebarea dacă suntem dispuși să păstrăm istoria atunci când nu există un câștig financiar. Imaginile cu modele defilând în rochii de designer pe locul unde Marica Jankovic, o fostă prizonieră, cânta despre „soarele libertății” în timp ce părăsea lagărul, subliniază prăpastia dintre divertismentul modern și suferința trecutului. Conservarea autentică necesită mai mult decât restaurarea pietrei; necesită respectarea spiritului celor care au suferit între acele ziduri.