Ratko Mladic a murit: Povestea generalului care a însângerat Bosnia

Ratko Mladic, fostul comandant al Armatei Republicii Srpska (VRS), va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai nemiloși criminali de război din Europa. Deși a fost condamnat definitiv pentru genocid și atrocități care au șocat întreaga lume, el continuă să fie venerat ca un erou de către ultranaționaliștii sârbi. Decesul său, survenit joi în centrul de detenție al Națiunilor Unite de la Haga, pune capăt unui capitol biologic, dar lasă în urmă o moștenire de diviziune și durere profundă în Balcani.

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) l-a găsit pe Mladic vinovat de unele dintre cele mai grave atrocități comise pe continentul european de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Condamnat la închisoare pe viață, Mladic a fost figura centrală a campaniilor de epurare etnică ce au vizat populațiile de musulmani bosniaci (boșniaci) și croați în timpul războiului civil din Bosnia și Herțegovina (1992-1995).

Genocidul de la Srebrenica și asediul orașului Sarajevo

Cea mai neagră pată pe biografia lui Ratko Mladic rămâne masacrul de la Srebrenica din iulie 1995. Istoria îl va reține ca arhitectul execuțiilor sistematice a peste 7.000 de bărbați și băieți boșniaci, capturați în enclava care ar fi trebuit să fie sub protecția ONU. Potrivit rechizitoriului TPII, execuțiile sumare au avut loc între 13 și 19 iulie 1995, continuând și după această dată sub stricta supraveghere a forțelor sârbe.

Pentru a ascunde amploarea crimelor, armata sârbilor bosniaci și formațiunile paramilitare au îngropat victimele în gropi comune. Ulterior, într-o încercare disperată de a șterge urmele, cadavrele au fost dezgropate cu buldozerele și mutate în gropi secundare sau terțiare, fragmentând rămășițele umane. Până în prezent, au fost descoperite 95 de gropi comune în zona Srebrenica, dintre care doar șapte au fost locuri de înhumare primară.

Pe lângă Srebrenica, Mladic a fost condamnat pentru teroarea impusă locuitorilor din Sarajevo. Timp de 44 de luni, cel mai lung asediu din istoria modernă, orașul a fost supus unei campanii constante de bombardamente și atacuri cu lunetiști, soldate cu mii de morți în rândul civililor. De asemenea, el a fost găsit vinovat pentru luarea de ostatici din rândul trupelor de menținere a păcii ale ONU, folosite ca scuturi umane împotriva atacurilor aeriene ale NATO.

Rădăcinile violenței și ascensiunea militară

Născut în 1943 în satul Bozinovci, la sud de Sarajevo, Mladic a crescut într-o familie de partizani comuniști iugoslavi. Tatăl său a fost ucis în ultimele bătălii ale celui de-al Doilea Război Mondial, fapt care l-a marcat profund și l-a determinat să urmeze cariera militară la Belgrad. Primele experiențe de luptă le-a avut în primăvara anului 1991, când Armata Populară Iugoslavă (JNA) l-a trimis la Knin, în Croația, pentru a sprijini rebelii sârbi locali.

La Knin, Mladic a perfecționat tactica pe care o va folosi ulterior pe scară largă în Bosnia: utilizarea forței brute a armatei regulate pentru a sprijini milițiile sârbe în preluarea controlului teritorial. Pentru atacul asupra satului Kijevo din august 1991, Mladic a fost condamnat în absență la 20 de ani de închisoare de către o instanță din Croația. Acesta a fost momentul în care JNA, sub comanda sa, a abandonat oficial rolul de forță neutră, trecând deschis de partea sârbă.

Când războiul s-a extins în Bosnia în 1992, președintele sârb Slobodan Milosevic a dorit să evite eticheta de agresor internațional. Soluția a fost crearea Armatei Republicii Srpska, Mladic fiind numit strategul principal. Sub conducerea sa, orașe precum Foca, Prijedor și Visegrad au fost „curățate” sistematic de populația musulmană, prin campanii de teroare, violuri și deportări în masă.

Fuga de justiție și protecția statului sârb

După semnarea Acordului de Pace de la Dayton în 1995, care a pus capăt războiului, Mladic a devenit cel mai căutat om din Europa. Totuși, el nu s-a ascuns imediat. Bucurându-se de o popularitate imensă în rândul naționaliștilor, el a trăit relativ liber în Serbia până în 2003, fiind protejat direct de structurile militare sârbe. Chiar și după căderea regimului Milosevic, Mladic a reușit să evite captura timp de mulți ani datorită unei rețele complexe de susținători.

Arestarea sa a avut loc abia în mai 2011, în satul Lazarevac, într-o casă aparținând unei rude. În timp ce comunitatea internațională și victimele au salutat arestarea, în Belgrad și în Republica Srpska au izbucnit proteste violente. Pe parcursul celor nouă ani de proces la Haga, Mladic a rămas sfidător, negând toate acuzațiile și susținând că acțiunile sale au fost strict defensive, menite să protejeze poporul sârb.

O moștenire disputată și negarea genocidului

Verdictul final din iunie 2021, care a menținut condamnarea pe viață, a fost văzut de supraviețuitori ca o recunoaștere tardivă, dar necesară, a suferinței lor. Refija Hadzibulic, mama unei victime de la Srebrenica, declara atunci că verdictul este esențial pentru că „lumea întreagă vede acum ce au făcut, în ciuda negărilor lor constante”.

Cu toate acestea, în entitatea sârbă din Bosnia (Republica Srpska) și în Serbia, figura lui Mladic rămâne un simbol al rezistenței. Lideri politici precum Milorad Dodik au atacat constant deciziile tribunalului de la Haga, numindu-le „satanizarea sârbilor” și susținând că genocidul de la Srebrenica este un „mit”. Apariția persistentă a muralelor cu chipul lui Mladic în Belgrad și în alte orașe demonstrează că ideologia sa încă rezonează cu o parte a populației.

În 2021, Înaltul Reprezentant pentru Bosnia, Valentin Inzko, a impus o lege care interzice negarea genocidului și glorificarea criminalilor de război. Deși această măsură a redus manifestările publice de susținere, diviziunile rămân adânci. Pentru victime, Ratko Mladic va fi mereu „Măcelarul din Balcani”, în timp ce pentru extremiști rămâne un erou neînțeles, lăsând în urmă o regiune care încă se luptă să se reconcilieze cu trecutul său sângeros.