Sezon extrem de furtuni în Pacific: Super Taifunul In-fa și impactul El Niño

Bazinul de nord-vest al Oceanului Pacific traversează o perioadă de activitate meteorologică extremă, monitorizată îndeaproape de sateliții NASA. Începând cu luna aprilie 2026, când taifunul Sinlaku a lovit Micronezia, Guam și Insulele Mariane de Nord, regiunea a fost martora unei succesiuni neîncetate de fenomene ciclonice. Până la sfârșitul lunii octombrie, fuseseră deja înregistrate 25 de furtuni cu nume, o cifră care subliniază intensitatea neobișnuită a acestui an.

Instrumentele avansate de la bordul sateliților NASA, precum EPIC (Earth Polychromatic Imaging Camera) de pe DSCOVR și MODIS (Moderate Resolution Imaging Spectroradiometer) de pe satelitul Terra, au oferit date cruciale despre structura acestor sisteme masive. Imaginile capturate pe 29 și 30 octombrie 2026 arată Super Taifunul In-fa evoluând în apropierea Insulelor Mariane, în timp ce resturile taifunului Champi se îndreptau spre Alaska, transformându-se într-o furtună extratropicală puternică.

Fenomenul rar al taifunurilor anulare: „Gogoșile” din Pacific

Super Taifunul In-fa a atras atenția meteorologilor nu doar prin forța sa, ci și prin structura sa morfologică rară. Imaginile MODIS au dezvăluit că In-fa a dezvoltat caracteristicile unui ciclon tropical anular. Aceste furtuni sunt adesea supranumite de specialiști „gogoși” sau „anvelope de camion” datorită formei lor aproape perfect circulare și a ochiului central neobișnuit de mare și clar.

Spre deosebire de ciclonii tropicali standard, care prezintă benzi de ploaie spiralate ce se extind mult în exterior, furtunile anulare sunt mai compacte și simetrice. Analizele statistice arată că aceste fenomene sunt extrem de rare, reprezentând doar aproximativ 4% din totalul ciclonilor tropicali din nord-vestul Pacificului. Ochiul unui taifun anular are, în medie, un diametru de 45 de kilometri, comparativ cu cei 25 de kilometri specifici furtunilor obișnuite. Un aspect critic al acestor sisteme este reziliența lor; ele tind să își mențină intensitatea pentru perioade mai lungi, chiar și atunci când întâlnesc condiții de mediu care în mod normal ar slăbi un taifun standard.

Tranziția extratropicală: De la nucleu cald la fronturi reci

În timp ce In-fa făcea ravagii în zona tropicală, taifunul Champi a oferit o lecție de fizică atmosferică prin procesul de tranziție extratropicală. Ciclonii tropicali sunt sisteme cu „nucleu cald”, care își extrag energia din căldura și umiditatea apelor oceanice tropicale. Pe măsură ce Champi s-a deplasat spre nord, în apele mai reci ale Mării Bering, structura sa s-a schimbat radical.

Gary Partyka, meteorolog la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, explică faptul că ciclonii extratropicali au „nuclee reci” și își obțin energia din contrastele de temperatură dintre masele de aer cald și rece. Această transformare schimbă aspectul furtunii dintr-un vortex circular într-un sistem cu benzi de nori în formă de virgulă și fronturi meteorologice bine definite. Deși viteza maximă a vântului nu crește neapărat în timpul acestei tranziții, câmpul de vânt se extinde masiv, afectând o suprafață mult mai mare de teritoriu.

Impactul devastator al taifunului Champi și legătura cu Alaska

Înainte de a ajunge în apele Alaskăi, Champi a avut un parcurs distructiv prin Pacificul de Vest. Cu rafale de vânt ce au atins aproape 300 de kilometri pe oră, a fost catalogat drept unul dintre cele mai puternice sisteme ale sezonului. Deși a evitat un impact direct catastrofal cu Taiwan și Guam, a adus precipitații record și distrugeri provocate de vânt în aceste regiuni, precum și în părți ale Chinei și Japoniei.

Când rămășițele sale au lovit Alaska, statul american s-a confruntat cu ploi abundente, ninsori și vânturi puternice. Deși daunele nu au egalat dezastrul provocat de ex-taifunul Halong în 2025, prezența lui Champi a marcat un record îngrijorător. Meteorologul Rick Thoman de la Universitatea Alaska Fairbanks a subliniat că Champi este al patrulea ex-taifun care intră în apele Alaskăi în 2026, după Bang-Lang, Dujuan și Choi-wan. Această frecvență este neobișnuită, depășind chiar și anii cu El Niño puternic, precum 1997 sau 2015.

Rolul fenomenului El Niño în intensificarea furtunilor

Explicația pentru acest sezon hiperactiv rezidă în prezența unui fenomen El Niño puternic. El Niño reprezintă o anomalie climatică ce apare la intervale de 2 până la 7 ani, caracterizată prin încălzirea peste medie a apelor de suprafață în zona ecuatorială a Pacificului. Această căldură suplimentară funcționează ca un combustibil pentru furtuni.

În nord-vestul Pacificului, El Niño modifică traiectoriile tipice ale taifunurilor. În loc să se deplaseze spre vest, către Asia de Sud-Est, furtunile tind să se curbeze spre nord, vizând Guam, Insulele Mariane, Japonia și Peninsula Coreeană. Această schimbare de traiectorie crește, de asemenea, probabilitatea ca sistemele să supraviețuiască suficient de mult pentru a ajunge în latitudinile înalte, afectând regiuni precum Alaska sub formă de furtuni extratropicale intense.

Monitorizarea globală și importanța datelor satelitare

Capacitatea NASA de a monitoriza aceste fenomene de la distanță este vitală pentru siguranța globală. Datele furnizate de DSCOVR și Terra permit meteorologilor să prezică nu doar traiectoria, ci și schimbările structurale ale furtunilor. În contextul schimbărilor climatice, înțelegerea modului în care fenomene precum El Niño interacționează cu ciclonii tropicali devine esențială pentru adaptarea comunităților de coastă.

Sezonul 2026 va rămâne probabil în istorie ca unul dintre cele mai active, demonstrând complexitatea sistemului climatic al Pământului. Interconectarea dintre apele calde ale tropicelor și furtunile de zăpadă din Alaska arată că fenomenele meteorologice nu sunt izolate, ci fac parte dintr-un mecanism global vast și dinamic.