Trio de cicloni tropicali în Pacific: Efectele El Niño în 2026

În luna septembrie 2026, Oceanul Pacific a devenit un focar de activitate intensă, găzduind simultan trei sisteme ciclonice majore, în timp ce Oceanul Atlantic a rămas neobișnuit de liniștit. Această discrepanță meteorologică nu este întâmplătoare, ci reprezintă confirmarea prognozelor realizate în primăvara aceluiași an, care indicau o influență majoră a fenomenului El Niño asupra dinamicii furtunilor tropicale. Datele furnizate de NASA Earth Observatory și instrumentele de monitorizare prin satelit oferă o perspectivă detaliată asupra modului în care temperaturile oceanice și curenții de aer modelează aceste fenomene extreme.

Impactul fenomenului El Niño asupra sezonului de uragane

Atunci când meteorologii specializați în prognoza uraganelor au publicat perspectivele sezoniere în primăvara anului 2026, formarea fenomenului El Niño în Pacific a fost factorul determinant. El Niño este un fenomen climatic caracterizat prin încălzirea neobișnuită a apelor de suprafață în zona centrală și estică a Oceanului Pacific tropical. Această schimbare termică are un efect de domino asupra atmosferei globale. În mod specific, El Niño tinde să stimuleze activitatea uraganelor în bazinele Pacificului de Nord-Est și Central, oferind energia termică necesară pentru formarea și intensificarea furtunilor.

În contrast, același fenomen acționează ca un inhibitor pentru bazinul Atlantic. El Niño modifică circulația atmosferică la scară largă, generând forfecări ale vântului (wind shear) mai puternice în Atlantic. Aceste forfecări reprezintă variații bruște ale vitezei și direcției vântului la diferite altitudini, care practic „rup” structura verticală a furtunilor în curs de formare, împiedicându-le să devină uragane mature. Până la începutul lunii septembrie, aceste previziuni s-au dovedit a fi extrem de precise: Pacificul de Nord-Est înregistrase deja 15 furtuni cu nume și șase uragane, depășind cu mult media obișnuită, în timp ce Atlanticul raporta doar cinci furtuni cu nume și niciun uragan.

O perspectivă de la un milion de mile distanță

La data de 1 septembrie 2026, la ora 13:14 (ora de vară a Pacificului), camera EPIC (Earth Polychromatic Imaging Camera) aflată la bordul satelitului DSCOVR (Deep Space Climate Observatory) a capturat o imagine spectaculoasă. Satelitul, situat la aproximativ 1,6 milioane de kilometri (1 milion de mile) distanță de Pământ, a surprins simultan trei cicloni tropicali activi în Pacific și unul în Atlantic. Această poziție strategică a satelitului, aflat între Pământ și Soare (la punctul Lagrange L1), permite monitorizarea întregii fețe luminate a planetei, oferind date esențiale pentru studiul climatului.

În imaginea capturată, se poate observa clar o bandă de nori și furtuni asociată cu Zona de Convergență Intertropicală (ITCZ), situată la sudul sistemelor ciclonice. Această zonă este locul unde vânturile alizee din emisferele nordică și sudică se întâlnesc, fiind un motor principal pentru activitatea meteorologică tropicală. Prezența simultană a trei furtuni majore — Lowell, Karina și Marie — demonstrează cât de activ a devenit bazinul Pacificului sub influența apelor calde.

Lowell, Karina și Marie: Giganții Pacificului

Dintre cele trei furtuni monitorizate, Lowell a fost cea mai impresionantă din punct de vedere al intensității. Pe 2 septembrie, Lowell a atins forța unui uragan de categoria 5, cea mai înaltă treaptă pe scara Saffir-Simpson, menținându-și această intensitate timp de câteva ore. În același timp, uraganul Karina, situat la câteva mii de kilometri spre est, a atins categoria 4. Această coexistență a unui uragan de categoria 5 și a unuia de categoria 4 în aceeași regiune este un eveniment meteorologic rar, subliniind condițiile atmosferice excepționale din acel moment.

Cea de-a treia furtună, Marie, se afla la sud-vest de Baja California în momentul capturării imaginii. Deși la acel moment era clasificată doar ca furtună tropicală, Marie prezenta semne clare de intensificare pe măsură ce se deplasa spre nord-vest. Aceste sisteme nu sunt doar simple fenomene vizuale; ele transportă cantități masive de energie și umiditate, având potențialul de a afecta rutele maritime și zonele de coastă, chiar dacă rămân în mare parte deasupra oceanului.

Contrastul din Atlantic și furtuna Edouard

În timp ce Pacificul era dominat de uragane masive, bazinul Atlanticului se lupta să producă sisteme viabile. Singura activitate notabilă vizibilă în datele EPIC a fost furtuna tropicală Edouard. Deși a avut o durată de viață scurtă, Edouard a reușit să atingă uscatul în zonele Louisiana și Texas, aducând ploi torențiale și vânturi puternice care au doborât copaci și linii electrice. Meteorologii de la Serviciul Național de Meteorologie au raportat acumulări de precipitații între 38 și 61 de centimetri în anumite zone, provocând inundații locale semnificative.

Pentru a cuantifica diferența masivă de activitate dintre cele două baze, meteorologii utilizează indicele ACE (Accumulated Cyclone Energy - Energia Ciclonului Acumulată). Acest indice integrează atât intensitatea, cât și longevitatea furtunilor. La data de 3 septembrie, indicele ACE pentru Atlantic era de doar 4,4, reprezentând aproximativ 9% din valoarea normală pentru acea perioadă. În schimb, în Pacificul de Nord-Est, indicele ACE a atins valoarea de 130, cu 50% peste media multianuală. Această statistică confirmă că sezonul din Pacific nu a fost doar mai activ ca număr de furtuni, ci și mult mai violent în termeni de energie totală eliberată.

Rolul NASA în monitorizarea fenomenelor extreme

NASA nu se limitează doar la capturarea de imagini spectaculoase; agenția pune la dispoziție numeroase platforme de observare a Pământului care furnizează date critice pentru gestionarea dezastrelor. Datele satelitare ajută la pregătirea pentru situații de urgență înainte ca o furtună să atingă uscatul și permit evaluarea daunelor și coordonarea răspunsului imediat după impact. Instrumente precum browserul Worldview permit publicului și cercetătorilor să urmărească uraganele în timp real și să exploreze produse de date corelate, cum ar fi temperatura suprafeței mării sau umiditatea atmosferică.

Monitorizarea continuă a acestor sisteme este vitală într-o eră a schimbărilor climatice, unde fenomene precum El Niño pot deveni mai intense sau mai imprevizibile. Prin colaborarea dintre NASA, NOAA (Administrația Națională Oceanică și Atmosferică) și instituții academice precum Universitatea de Stat din Colorado, înțelegerea noastră asupra acestor „monștri” ai naturii continuă să se îmbunătățească, oferind societății instrumentele necesare pentru a se proteja în fața forțelor naturii.