Isabel Schnabel: Politica monetară în fața șocurilor suprapuse

Inflația a revenit în centrul atenției, exercitând o presiune constantă asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor din zona euro. Într-un discurs susținut recent la Luxemburg, Isabel Schnabel, membră a Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), a analizat modul în care instituția se adaptează unei realități economice dominate de șocuri succesive și suprapuse. După ce zona euro părea să fi depășit valul inflaționist post-pandemie, noi turbulențe, în special cele generate de conflictul din Orientul Mijlociu, au forțat o reevaluare a strategiilor de politică monetară.

Potrivit oficialului BCE, această succesiune de șocuri afectează comportamentul gospodăriilor și al firmelor, formarea așteptărilor inflaționiste și, în ultimă instanță, persistența inflației. Pentru a naviga acest mediu incert, BCE a adoptat o abordare bazată pe transparență și acțiune timpurie, utilizând ceea ce președinta Christine Lagarde numește „orientarea cadrului” (framework guidance). Aceasta presupune explicarea clară a factorilor care determină deciziile: perspectivele inflației, dinamica inflației de bază și forța transmisiei politicii monetare.

Răspunsul la șocurile de ofertă și cerere

O dilemă clasică în economia monetară este dacă băncile centrale ar trebui să „ignore” șocurile negative de ofertă, cum ar fi creșterea prețurilor la energie, deoarece ratele dobânzilor nu pot redeschide rute comerciale blocate sau reduce costul materiilor prime. Isabel Schnabel a demontat însă această viziune simplistă. Ea a subliniat că, în modelele moderne, nu natura șocului (ofertă versus cerere) contează cel mai mult, ci efectul acestuia asupra traiectoriei prognozate a inflației pe termen mediu.

Dacă un șoc de ofertă este suficient de mare sau de persistent pentru a împinge inflația peste ținta de 2%, răspunsul optim este înăsprirea politicii monetare. În absența unei reacții, așteptările inflaționiste mai mari ar scădea ratele reale ale dobânzii, stimulând cererea și agravând presiunile asupra prețurilor. Schnabel a clarificat că majorările de dobândă operate de BCE începând cu luna iunie — o creștere totală de 50 de puncte de bază, ducând rata facilității de depozit la 2,5% — nu au fost „asigurări”, ci răspunsuri optime la deteriorarea perspectivelor inflaționiste.

Complexitatea șocurilor suprapuse în zona euro

Realitatea economică actuală nu este definită de un singur eveniment, ci de o succesiune de forțe care acționează simultan. Înainte de conflictul din Orientul Mijlociu, inflația globală revenise spre țintă, însă inflația din sectorul serviciilor rămăsese ridicată, între 3% și 5%. Noul șoc energetic a lovit o economie care încă resimțea presiuni interne reziduale, reflectând ajustarea întârziată la valul inflaționist anterior.

Pe lângă energie, Schnabel a identificat și alți factori majori: expansiunea rapidă a Inteligenței Artificiale (IA), care stimulează investițiile și crește prețurile inputurilor critice; șocul tarifar din 2025, care fragmentează fluxurile comerciale globale; și stimulentele fiscale rezultate din creșterea cheltuielilor pentru apărare. Această complexitate face ca evaluarea BCE să fie una holistică, analizând cum fiecare factor influențează decalajul de producție și perspectivele de preț.

Importanța inflației de bază în analiza BCE

Deși ținta BCE este exprimată prin inflația totală (headline inflation), deciziile se bazează tot mai mult pe inflația de bază (underlying inflation). Prognozele de inflație sunt, prin natura lor, incerte, iar erorile din perioada pandemiei au servit drept lecție. Șocurile energetice sunt adesea subestimate deoarece modelele se bazează pe prețurile futures, care tind să anticipeze o scădere rapidă a prețurilor, creând o imagine falsă a unei inflații tranzitorii.

Pentru a evita aceste capcane, BCE utilizează acum analize de scenarii alternative și acordă o pondere mai mare măsurilor inflației de bază, care sunt mai puțin volatile și oferă informații mai clare despre tendințele pe termen mediu. Schnabel a explicat că nu există o relație directă, unu-la-unu, între prețul energiei și ratele dobânzilor; ceea ce contează este modul în care aceste costuri se traduc în presiuni asupra prețurilor la nivelul întregii economii.

Efectele de runda a doua și transmisia costurilor

BCE nu poate aștepta ca efectele indirecte și de runda a doua să se materializeze pe deplin înainte de a acționa. Dacă factorii de decizie ar aștepta până când firmele cresc vizibil prețurile sau negocierile salariale se încheie, intervenția ar fi tardivă. Prognozele din septembrie indică o inflație de bază (excluzând energia și alimentele) care va rămâne peste 2% până în 2028, reflectând ipoteza că firmele vor transfera costurile energetice către consumatori pentru a-și proteja marjele de profit.

Boom-ul IA contribuie și el la acest fenomen, prin creșterea prețurilor la semiconductori, care se propagă prin lanțurile de producție globalizate. În plus, fenomenele climatice, precum valurile de căldură și El Niño, pun presiune pe prețurile alimentelor. Toate aceste elemente justifică o politică monetară restrictivă pentru a menține ancorate așteptările inflaționiste ale populației și ale investitorilor.